Femeia din Eden

Am primit această frumoasă felicitare de Paşte pe care şi eu doresc să o urez tuturor care vizitează acest blog.

Prin Sfânta Inviere,
A Domnului Hristos ,
S-aveţi în casă pace
Şi-un suflet luminos .
Iar Tainele Divine :
Iubirea şi Speranţa ,
Încrederea ,Lumina,
Să vă-ncălzească viaţa .
De Sfînta Sărbătoare ,
S-aveţi suflet curat ,
Si-un-
UN PAŞTE LUMINAT!

Citind aceste zile biografia unei tinere cunoscute de mine, am rămas adânc impresionată de atitudinea ei pozitivă şi de lucrurile pe care ea le-a învăţat de la viaţa sa nu foarte lungă şi nu atât de uşoară. Cred că istoria ei ne învaţă şi pe noi multe şi nu mai lasă loc de alte comentarii, însă vreau să mai adaug că în aceste zile care ne apropiem de sărbătoarea femeilor, să ne aducem aminte de mamele noastre şi să le cinstim, să le iubim, şi să mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne-a dat o mamă. Iar pentru femeile şi fetele care nu au o mamă, le aduc aminte ca Dumnezeu înlocuieşte lipsa unui părinte. La Isaia 49:15 „Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează, şi să n-aibă milă de rodul pintecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu nici un chip”, zice Domnul Dumnezeu.

„Mă numesc Olivia şi am 16 ani. Sunt o fire timidă dar încrezută în sine. Nu mi-a fost deloc uşor, am înaintat timid doar cu Dumnezeu în suflet. Am urcat sute de trepte şi am mers doar înainte. Am căzut de multe ori dar Dumnezeu mi-a dat putere şi curaj pentru a mă ridica. Aşi vrea să vă povestesc despre familia mea. Părinţii mei s-au cunoscut la gara feroviară pe când mama fusese izgonită de acasă de către bunica. După ce s-au căsătorit părinţii mei, am apărut eu pe lume. Tatăl lucra dar mama mă creştea. Când aveam doi ani şi jumătate tatăl meu a hotărât să plece peste hotare deoarece unde el muncea nu era plătiti destul.  Trecuse  jumate de an de la plecarea lui şi noi nu aveam nici o veste de la el. Mama a decis t să plecăm la bunica. Eu nu puteam să nu fiu de acord deoarece eram mică, iar deseori după plecarea tatălui eram bătută rău de mama. Când am ajuns la bunica ea nu era prea dornică să ne primească. În schimb, bunelul era foarte bun şi ne-a primit. Domnul totuşi ne-a purtat de grijă. Mama şi bunica nu erau în bună înţelegere, mereu erau certuri între ele şi chiar uneori se băteau. Deseori împreună cu mama eram nevoite să dormim în câmp, sub garduri sau oriunde afară. Deseori eram flămândă şi bolnavă. Odată ajunsă în spital, nu mai eram vizitată de nimeni.  Însă întoarsă acasă după acele zile de spital am aflat că mama avea un prieten nou iar apoi urma  să am şi un frăţior. După ce a apărut şi fratele meu pe lume, rămâneam iarăşi fără grija nimănui, mama fiind plecată de acasă foarte des. Odata când aveam patru ani, mama ne-a spus că trebuie să plece să facă anumite documente şi că se va întoarce curând.  A plecat şi ne-a lăsat pe mine şi pe frăţiorul meu amărâţi şi cu ochii plini de lacrimi. Nu după mult timp de la plecarea mamei a decedat şi bunelul, iar noi am rămas doar cu bunica. Ea mereu era ocupată cu lucrul şi nu ne atrăgea atenţie. Când pleca de acasă ea ne încuia pe mine şi pe fratele meu pentru ziua întreagă . Fratele meu de un an şi jumate plângea, eu nici nu ştiam ce să fac. Domnul mă ocrotea şi mereu era cu mine.  Odată când bunica a plecat de acasă, eu cu verişoara mea am plecat la căpşune. Când bunica s-a întors m-a găsit şi m-a apucat de păr şi a început să lovească în mine ca într-un câine până ce eram toată roşie şi plină de vânătăi. Altă dată când eram un pic mai mare, după ce mi-a tras iarăşi o bătaie, bunica a plecat, iar eu cu fratele iarăşi am rămas încuiaţi în casă singuri. Frăţiorul meu a adormit iar pe  mine m-a apucat un dor nebun după părinţi. Am început să plâng tare şi amarnic şi astfel a apărut primul meu cântec „De ce m-ai părăsit mămică  dragă”. La uşă stătea mătuşa mea şi asculta şi plângea împreună cu mine. Niciodată n-am să-i uit pe părinţii mei. Ştiu ce înseamnă lipsa lor şi când nu te iubesc  alţii, în deosebi rudele. Dumnezeu însă mă iubeşte, El îmi înţelege durerile.

Vecinii noştri au observat situaţia noastră, au sunat la orfelinat şi nu după mult timp a venit cineva şi ne-a dus acolo. Pe tot parcursul şederii noastre la orfelinat nu am fost vizitaţi de rude. Însă mereu mă împăcam cu gândul că părinţii o să  vină, acuş vor intra pe uşă şi le voi sări în braţe de bucurie. Dar anii au trecut şi aşteptarea a fost zădarnică. Seara deseori îmi plăcea să privesc stelele, mă rugam apoi adormeam. Odată noaptea am visat pe mama şi tatăl meu. Atunci m-am sculat din pat şi am alergat la uşă însă nimeni nu era acolo. Am început să plâng iarăşi căci a fost un singur vis dezamăgitor. Mereu am visat la o familie, la părinţi, oricum ar fi ei, buni sau răi, săraci sau bogaţi. Totuşi, eu îi voi iubi foarte mult. Unii copii nu sînt mulţumitori de părinţii lor, şi îmi pare foarte rău că nu-şi dau seama ce fac. Ei nu ştiu cât este de trist fără mamă şi fără tată. Nu ştiu ce e suferinţa, nu ştiu ce e greautatea. Nu sunt mulţumiţi de ceea ce le-a oferit Dumnezeu.  Bunica mereu mă infliuenţează spunându-mi că dacă va reveni mama sau tata să nu-i iert, să-i alung, să-i pedepsesc. Dar eu întotdeauna nu am fost de acord şi am zis: „Nu! Ei mi-au dat viaţă. Este cine să-i judece… Dumnezeu. Eu cine sunt? Eu îi iubesc şi îi iert. Numai să vină înapoi la noi.” Am învăţat să-mi iubesc părinţii aşa cum sînt ei. Domnul are grijă de fiecare şi El face minuni. Acum mi-a oferit un loc unde să stau, un cămin unde sunt înonjurată de oameni iubitori care se roagă pentru mine şi au grijă de mine. Am de toate datorită lor, şi am posibilitatea să-mi continui studiile. Nu pot să spun că Dumnezeu nu există, că nu face minuni. M-am convins de multe ori că Domnul este şi lucrează cu mine. Domnul să vă binecuvânteze pentru binele care îl faceţi pentru mine. Pe pământ întâlnim lacrimi şi durere, dar în cer vom uita de toate acestea, de tot ce am suferit şi vom fi mereu alături de Isus.”

Ajungi uneori să nu te înţelegi pe tine însuţi?

Eu – da.

Am întâlnit femei, eu fiind una printre ele, care trăiesc în contradicţie cu ele însele. Femeile de secole au experimentat multe în această viaţă. Au ajuns până acolo că au imitat până şi pe bărbaţi!  Realizările femeilor au întrecut în unele privinţe pe cele ale bărbaţilor! Practic, în orice domeniu profesional oricât de dificil şi complex nu ar fi el, se numeră şi femei. Dar aceleaşi femei ajung să fie în contradicţie cu sine. Ele încearcă o facultate, apoi alta si la un moment ajung să-şi dea seama că nu le place sau nu înţeleg dacă e pentru ele sau nu. Le place un anotimp, apoi altul, o culoare, apoi alta. De multe ori mă întreb dacă femeile sunt fericite în ceea ce fac sau activează. Care este motivaţia lor să realizeze ceva mare în plan profesional? Făcând o analiză a unor comentarii la un articol despre femeile implicate în servicii am constatat ca majoritate femeilor dacă nu chiar toate erau nemulţumite de faptul ca au ieşit pe câmpul de muncă. Dorinţa lor era să îngrijească de copiii lor şi să caute de treburile casei. Probabil dacă nu sunt copii acest sentiment nu există, însă pentru femeile cu copii, el a existat mereu, chiar dacă noi îl negăm. Femeia se află într-o contradicţie cu ea însuşi dacă încă nu a înţeles care este scopul ei. Este necesar să ne înţelegem rolul nostru, în primul rând în familie, apoi în societate. Dacă femeia îşi găseşte împlinirea în familia ei, atunci cred că a obţinut cea mai mare realizare.

Salutare! 🙂

A trecut un timp îndelungat de când nu am mai scris pe blogul meu. Am avut mai multe motive, dar care, desigur, nu sunt nişte scuze. Mai întâi de toate, serviciul nou m-a lăsat cu o disponibilitate de timp mai scurtă, apoi, slujba mea de soţie, mamă şi alte activităţi au fost o prioritate. Cu siguranţă nu am lăsat scrisul de o parte. Am încercat să scriu cu stiloul în jurnalul meu, în jurnalul lui David (adică înregistrez anumite constatări, expresii, etc. ale copilaşului nostru de aprox. 3 ani), sau alcătuiesc scrisori de serviciu. Cert este faptul că nici o zi aproape nu trece fără ca să scriu.

Să trec, aşa dar, la câteva lucruri pe care le-am experimentat recent. Ştiu că la majoritatea dintre noi, femeile, nu le place frigul. Mie cu siguranţă nu-mi place să-mi fie frig. Am auzit foarte multe constatări de acestea de la prietenele sau cunoscutele mele. Pe bărbaţi nu prea îi auzi vorbind despre frig, sau că le este frig. Chiar dacă şi le este frig, ei mai degrabă vorbesc despre politică, sport, serviciu. Însă noi, femeile, legăm orice situaţie din viaţă cu ceea ce noi simţim. De exemplu, simţim frigul de afară şi îndată facem legătura cu ce vom plăti gazul, sau cu ce ne vom îmbrăca, sau cum vom şofa pe un drum înzăpezit….  Şi la fel cu alte simţăminte sau sentimente. Şi dacă continuăm să facem aceste legături între ceea ce simţim noi şi ceea ce se petrece în jur, uneori ajungem chiar într-o prăpastie. Am în vedere o prăpastie emoţională. Dar a nu-ţi place să-ţi fie frig nu înseamnă că frigul care este afară aduce doar sentimente negative, simţăminte neplăcute sau creează situaţii de risc şi favorizează activitatea viruşilor. Veţi zice, posibil, că atunci când eram mici ne plăcea iarna cu zăpada strălucitoare şi săniuşul vesel cu prietenii şi colegii…. eram micuţe şi nu conştientizam situaţiile mai dificile, şi nici chiar frigul, însă acuuuuum E ALTCEVA. Percepem lumea diferit. Dar aceasta nu înseamnă că iarna e mai rece sau diferită. Percepţia noastră s-a schimbat. Eu uneori ajung să văd lucrurile doar în negru. Dar aceasta iarăşi, nu înseamnă că totul este în negru. Un timp destul de îndelungat nu-mi plăcea toamna şi posibil că şi iarna, în special când se topea zăpada şi peste tot era noroi încât nici nu doream să ies din casă. Nu-mi plăcea să-mi fie frig, să stau în frig, şi de-aceea nu-mi plăcea anotimpul rece! Însă peste un timp Dumnezeu mi-a deschis ochii la lucrurile frumoase, care existau în jur chiar dacă îmi era frig. Am început să observ cum se schimbau culorile pădurii din verde în auriu, portocaliu şi roşu. Am început să observ că însăşi umbra de la soare era diferită pe timp de toamnă de cea din vară, şi am văzut un lucru neobişnuit în aceasta.  Am început să observ că răsăritul soarelui de toamnă era mai jos decât cel de vară, iar asfinţitul avea şi el specificul său – nu doream să scap pe neobservate nici unul nici altul. Am mai observat culorile portocalii ale bostanelor din grădini, precum şi câmpurile cu felurite roade de care avem nevoie. Am început să observ cum înfloresc crizantemele anume atunci când este mai frig! (aţi ştiut de aceasta? eu – nu!) Am început să observ că anume de Crăciun înfloreşte poinsetia, Floarea Crăciunului sau Steaua din Betleem i se mai zice. Vedeţi în poza de mai jos.

 De asemenea, mi-am reînnoit bucuria şi plăcerea în timpul înzăpezit, cu soare sau fără, cu gheaţă sau fără, chiar şi negura pe timpul rece am început să o percep diferit. Ce să mai spun?  Îmi place şuieratul vântului năpraznic care se aude prin hornul de la casă şi care ne ţine în căminele noastre ca să mai petrecem timp cu cei dragi la un ceai, sau o cafea cu istorioare hazlii. Şi nu în cele din urmă, acest anotimp rece îmi aduce aminte de naşterea lui Isus Cristos – o sărbătoare plină de semnificaţie şi bucurii.

Aşi continua lista şi sunt sigură că avem ce învăţa din acest anotimp rece, dar plin de emoţii pozitive, amintiri plăcute, şi clipe de neuitat cu cei dragi. În toate acestea Îl văd pe Dumnezeu creativ, extraordinar, unic, frumos, înţelept, dornic să ne facă fericite în viaţa care o trăim.       

(poze făcute de mine în momente de admiraţie a naturii, cu excepţia celei cu floarea de poinseteia)

Cu drag,

Olga

Astăzi ca şi secole în urmă, femeia este în căutarea scopului său în viaţă. Fie căsătorită fie necăsătorită ea se vede împlinită atunci când îşi descoperă scopul ei şi îl vede, în cele din urmă, realizat. Fiecare din noi, femeile, avem scopuri personale în dependenţă de starea noastră în societate, de serviciu, de starea familială, etc. Însă, totuşi, aşi putea spune, că ne leagă un scop anume. Ca şi femei avem un scop comun!

Care este el?

Cum îl putem descoperi?

De unde ştim despre el?

Să vedem ce ne spune cea mai citită carte din lume Biblia. Din mai multe surse din care şi site-ul www.soyouwanna.com se spune ca Biblia este prima carte din lume cu cei mai mulţi cititori, si anume 6,000,000,000! Deci, să vedem ce se scrie despre mine şi tine acolo. 

 Geneza 1:26-31

26. Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.”

27. Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.

28. Dumnezeu i-a binecuvântat, şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul, şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.”

29. Şi Dumnezeu a zis: „Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ, şi orice pom, care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră.”

30. Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului, şi tuturor vietăţilor care se mişcă pe pământ, care au în ele o suflare de viaţă, le-am dat ca hrană toată iarba verde.” Şi aşa a fost.

31. Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a şasea.18. Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.”

Să avem încă un pic de răbdare şi să citim ce se mai spune despre femeie la capitolul 2 din aceeaşi carte.

19. Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului; şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela-i era numele.

20. Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului; dar, pentru om, nu s-a găsit nici un ajutor, care să i se potrivească.

21. Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei.

22. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om.

23. Şi omul a zis: „Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi, femeie, pentru că a fost luată din om.”

24. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup.

Uite ce descriere detailată! E posibil să-ţi pară ceva neverosimil. Dar, priveşte la lumea din jurul tău… Nu este ea oare o realizare a ceea ce Dumnezeu a scris în Sfânta Carte Biblia? Desigur că este!

Aşa dar, suntem pe acest pământ create pentru a fi un ajutor potrivit, pentru a fi găsite de acel cineva care ar exclama: „Iată în sfârşit aceea…”!  

(Anne Bradstreet:
Lasă ca Grecii să fie Greci, şi femeile să fie ceea ce sunt.)

EVA… Prima femeie care a fost creată. Femeia din Eden. Mi-o imaginez înaltă, zveltă, cu un chip nemaipomenit de frumos, având un păr lung şi mătăsos pe care orice fată şi-l doreşte în zilele noastre. Iar pe de-asupra acestor calităţi exterioare sunt sigură ca această femeie din Eden era şi creativă, înţeleaptă, sau isteaţă dacă vreţi. Cine dintre noi nu ar vrea să fie aşa? Azi, când ne iutăm la telenovelele sau filmele create de cineaşti, noi, femeile ne dorim atât de mult sa ne asemănăm cu eroina principală, atât în calităţile interioare, cât şi în cele exteriorioare. Însă nu e atât de uşor. Şi atunci când eşuăm ne spunem: aşa ceva nu e posibil. Poate ca există vre-o femeie desăvârşită, poate că nu. Eu aşi dori să fiu desăvârţită şi chiar tind spre aceasta. Însă adevărul e că totuşi a existat o femeie desăvârşită – femeia din grădina Eden. Ea nu putea fi creată altfel, ci i s-au dat calităţi excepţionale, pentru a fi un ajutor întocmai potrivit, pentru a da viaţă altora şi, nu în cele din urmă, a crea şi ea la rândul său ceva măreţ pentru omenire. 

Am fost create femei şi tot FEMEI vom rămânea, oricât nu ne-am strădui să ne schimbăm identitatea, exteriorul, şi rolul nostru în societate.  Totuşi Eva a reuşit să-şi  schimbe poziţia în lumea în care a fost creată. Doar că această schimbare nu i-a fost spre binele ei. Cunoaştem, că în Eden nu avea griji aşa cum le avem şi noi astăzi. În Eden nu era arşiţă sau frig. În Eden nu erau pericole de boală sau accidente. Ci, în Eden prima femeie avea toate condiţiile pentru a-şi păstra sănătatea şi  frumuseţea. „O, dacă aşi fi fost eu în locul Evei”, ne gândim noi, femeile, ” nu s-ar fi întâmplat aşa ceva.” Dar adevărul e că fiecare din noi o reprezentăm pe Eva. Prima femeie a ales să sufere, a ales moartea în schimbul eternităţii. Eu am făcut acelaşi lucru. Tu ai făcut acelaşi lucru. Noi toate am făcut acelaşi lucru – am ales să suferim. Acum încercăm să ne reparăm greşeala. Zic greşeala, şi nu greşelele pentru că de prima greşeală a depins totul. Consecinţele urmează îndată după cea dintâi greşeală. Astăzi femeile încearcă să obţină în totalitate aceleaşi drepturi ca bărbaţii, incearcă să obţină toate lucrurile din orice domeniu al vieţii prin mişcarea feministă, şi încearcă multe altele, până şi divorţul, dar în zadar. Uităm un lucru: că suntem femei. Noi am fost create pentru ceva măreţ şi faptul că suntem femei, avem şi un scop diferit de cel al bărbaţilor, dar nu mai puţin important.

Continuare in  articolul următor sub titlul „Scopul Femeii”. 

Mi-ar plăcea să primesc comentariile şi părerile voastre referitor la acest subiect sau altele.